Rețeta simplă de pate de ficat. Asta e varianta franțuzească de pate de ficat. Simplă și gustoasă.

Rețeta simplă de pate de ficat. Asta e varianta franțuzească de pate de ficat. Simplă și gustoasă.

  • Timp de preparare: 1 oră
  • Cost: 40 lei
  • Persoane: 4 normale
  • 500g ficat
  • 1 ceapă
  • 200g cârnați
  • 180g unt (Napolact Bio 82%)
  • Coriandru
  • Ulei de măsline
  • 5g agar-agar
  • 1 legătură pătrunjel
  • Sare grunjoasă, piper proaspăt măcinat
pate de ficat frantuzesc

În primul rând nu am zis de care ficat. Merge și cu ficăței de pui (deși e păcat), și de curcan și de porc, dar mai ales cu favoritul meu, ficat de vită.

Se cumpără deci ficat de vită. Se taie cubulețe.

Se pune ceapa la călit în ulei. Se adaugă piper proaspăt măcinat și coriandru măcinat, se lasă 2-3 minute. Se adaugă cârnații tăiați feliuțe și se călește totul 5 minute.

Se pune untul la înmuiat la temperatura camerei.

Se adaugă ficatul tăiat, se călește 20 de minute. După, se pune o cană de apă și se lasă să fiarbă până scade de tot.

Se scoate ficatul, se dau la o parte cârnații. Nu aruncați cârnații că sunt excelenți. Îi mâncați acolo la botu’ calului, șpaga bucătarului 🙂

Se pune ficatul în blender împreună cu untul și se face pastă cât mai fină. Se pune pasta într-un castron, se nivelează, ba chiar se lasă mai ridicat un pic pe margini, ca la o tartă.

Se pun 100ml de apă la fiert în care puneți agar-agat și puțină sare. Se amestecă bine. Când aproape a dat în clocot, se oprește focul și se pune pătrunjelul tocat cât mai mărunt. Se amestecă.

Zeama asta de pătrunjel o puneți peste pasta de ficat. Se pune castronul la rece.

Când s-a răcit bine se poate servi. Merge pe pâine proaspătă și mai ales cu niște castraveți murați.